Platforma Unionistă Acțiunea 2012 își exprimă profundul regret față de decesul Majestății Sale Regelui Mihai I și transmite condoleanțele sale Alteței Sale Regale, Principesa Margareta, Custodele Coroanei României, celorlalți membri ai familiei regale, poporului român. Personalitate de calibru a secolului XX, ultimul șef de stat în viață din Al Doilea Război Mondial, Majestatea Sa Regele Mihai I a fost un constant apărător al unității naționale. El a jucat un rol-cheie în eliberarea Ardealului de Nord și nu a uitat niciodată de românii de dincolo de Prut.

Majestatea Sa Regele Mihai I al României va rămâne pentru totdeauna în memoria și sufletele noastre drept un reper de cumpătare, de verticalitate și de iubire față de poporul român, inclusiv față de românii basarabeni. Dumnezeu să îl odihnească pe Regele tuturor românilor în Împărăția Sa, întru liniște și odihnă veșnică! Acum este rândul generației noastre să lupte cu forțele retrograde din cele două state românești pentru a termina ceea ce a început marele Rege care, de azi, a trecut cu totul în istorie, prin revenirea Ardealului de Nord între hotarele Țării. Noi vom aduce Basarabia acasă!