Campania de difuzare a foilor volante (model alăturat) se va desfășura de pe 17 aprilie până pe 30 iunie 2011. Scopul acesteia este informarea populației din Republica Moldova, cu precădere în mediul rural, despre necesitatea unirii cu România. Voluntarii ACȚIUNII 2012 vor împărți în perioada campaniei foi volante cu un mesaj coerent, axat pe două direcții:

1. Înlăturarea fricii de unificarea națională, care le-a fost inoculată celor din stânga Prutului atât de către ocupantul sovietic, cât și de pretinsa "elită" politic antiunionistă de după 1991.

2. Motivarea tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de etnie sau limba vorbită, de a cere autorităților de la Chișinău să acționeze în direcția unificării naționale.

Mai multe despre voluntariat în cadrul Platformei civice ACȚIUNEA 2012 aici. Puteți de asemenea promova independent mesajul campaniei:

Modelele de foi volante (click pentru a mări): Textul campaniei: TU vrei…

Să trăiești ca și până acum? Să-ți vezi rudele și prietenii cum se duc în străinătăți ca să te poată întreține? Să nu poți urma facultatea pe care ți-o dorești? Să fii nevoit să-ți numeri fiecare leu din pensie/salariu? Să stai la cozi interminabile ca să-ți poți vedea fiul/fiica din Italia?

Sau…

Să fii parte a ceea ce îi s-a luat cândva cu forța, rx a ceea ce ți s-a furat fără să fii întrebat, fără să știi sau fără să te fi născut încă? Să te bucuri deschis de șansele infinit mai mari pe care ți le-ar putea asigura cetățenia țării tale și aducerea ei la tine acasă, fără să te temi că aceste șanse vor fi anulate iar, și iar și, iar?

1. Ești moldovean, deci ești român. Țara ta este România. Majoritatea moldovenilor din lumea asta sunt cetățeni ai României, cea mai mare parte a pământului Moldovei este parte a României. Simte-te mândru că ești moldovean și în același timp român.

2. Cu douăzeci de ani în urmă, mulți dintre cei care au pus umărul la ieșirea din Uniunea Sovietică și dobândirea libertății, au dorit ca tu să-și regăsești propria ta țară, România, și să o poți readuce la tine.

3. Foștii nomenclaturiști, care erau mai mulți în Parlament, și-au dorit păstrarea statului Republica Moldova în scop de îmbogățire personală. Lor nu le-a păsat de tine.

4. Faptele lor cât s-au aflat la guvernare au arătat foarte clar că nu erau în stare să conducă un stat independent: au ruinat economia, au dispărut sume foarte mari de bani din creditele externe și din bugetul alcătuit din impozitele pe care tu le plăteai la timp.

5. Unii dintre tovarăși s-au strecurat în structurile de putere și te-au condus fără ca tu să poți schimba asta. Astăzi, ei sunt noii pragmatici stataliști.

6. Ca să poți fi condus mai ușor, ca ei să te poată fura, te-au mințit spunându-ți povești despre jandarmul român și au făcut de ocară România. Principiul e clar: “Hoțul strigă: “Prindeți hoțul!” După care și-au spus alte povești despre moldoveni, cum că noi, moldovenii, nu am fi români. Ei și-au spus asta ca să fie siguri că nu vei vrea să ieși de sub puterea lor.

7. Un milion de oameni ca tine se află peste hotare în căutarea unei vieți mai bune. Ei n-au plecat de aici pentru că așa au vrut, ci pentru că fostele cadre și tovarășii lor au pus, în urmă cu douăzeci de ani, interesul lor propriu mai sus de ceea ce ar fi trebuit să facă pentru a-și oferi șansa unei vieți mai bune.

8. Declarația de independență a Republicii Moldova, actul fondator al statului, își dă dreptul să-ți hotărăști viitorul așa cum vrei tu, în mod democratic. Ea îți dă dreptul să-ți dorești unirea cu România fără să-ți fie frică de nimeni.

9. Unirea Republicii Moldova cu România, făcută în mod onest și democratic, înseamnă că-ți vei căpăta înapoi propria țară. Și o dată cu ea, posibilitatea de a-ți relua drumul de pe care ai fost scos în 1940. Drumul tău European, spre bunăstare și progres. Să ai parte de salarii și pensii mai mari, să poți călători liber, fără vize, în spațiul UE, să beneficiezi de servicii de sănătate de calitate, să poți studia la școlile la care îți dorești, să poți lucra legal și în siguranță în orice stat al Uniunii Europene, să îți poți petrece concediile într-o cabană din Munții Carpați sau admirând  bio-diversitatea Deltei Dunării fără a trece înainte pe la zeci de ghișee, să îți poți dezvolta o afacere și parteneriate cu investitorii străini.

10. Dacă ai citit până aici, atunci ești un învingător. Îți vei depăși frica, nesiguranța și vei începe să vorbești și cu alții, prieteni, rude, cunoscuți, despre unirea cu România. Cu cât mai mult vei vorbi cu ei, cu atât mai aproape va fi unirea. Iar apoi, veți putea cere împreună autorităților de la Chișinău să vă asculte glasul.