Proiectul "Școala de Cultură și Afirmare Românească" al Platformei civice Acțiunea 2012 a continuat la sfârșitul săptămânii trecute în județul Covasna, găzduit de Grupul Școlar Constantin Brâncuși din Sfântu Gheorghe.

Au participat 30 de elevi și studenți basarabeni care își fac studiile în România.

De vineri până duminică, tinerii originari din Republica Moldova au putut vedea la fața locului realitățile cu care se confruntă comunitatea românilor din zonă și au participat la prelegeri ținute de directorul Centrului European de Studii Covasna-Harghita, Ioan Lăcătușu, președintele Fundației pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Popescu, prof. dr. Radu Baltasiu, director al Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române și dr. Mihai Nicolae,  președintele Institutului ,,Frații Golescu” pentru relații cu românii din străinătate.

De asemenea, cursanții au luat cunoștință cu informații de bază privind activismul civic și managementul de proiect într-un curs ținut de redactorul șef al Romanian Global News, Daniela Soros, și au participat la dezbateri privind rolul studenților basarabeni în relația dintre cele două state romanești și privind importanța anului 2012.

Școala de Cultură și Afirmare Românească are ca scop pregătirea, stimularea și valorificarea potențialului tinerilor etnici români din Republica Moldova prin prezentarea unor modele românești autentice, susținerea unor prelegeri de istorie, etnologie, folclor, management cultural și de proiect, de dezvoltare personală și profesională, precum și prin desfășurarea unor activități aplicative.

Cei care sunt interesati sa ne ajute cu desfasurarea urmatoarelor Scoli de Cultura si Afirmare Romaneasca ne pot contacta. Ajutorul poate consta in asigurarea transportului, a cazarii sau in asigurarea unor elemente de curs.

De asemenea persoanele care doresc sa participe la urmatoarele scoli sunt asteptate sa ne contacteze.

Video: